Promotorii s-au înțeles!** Bute și Froch se vor bate în 2012

Promotorii s-au înțeles!** Bute și Froch se vor bate în 2012
  • Publicat:
  • Actualizat:

2012 îi aduce lui Lucian Bute un cadou pe care și l-a tot dorit în ultimii trei ani: un meci cu guralivul Carl Froch (34 de ani). La adăpostul turneului Super Six, unde meciurile și programul i-au fost strict controlate de Showtime, fără alte intruziuni, „Cobra” Froch a tot aruncat săgeți spre Bute în ultimii doi ani. Ba că românul nu are valoare, ba că a avut numai adversari slabi, ba că nu ar rezista 12 reprize în fața unui boxer de talia lui. Ei bine, în 2012 Froch va avea ocazia să-și probeze vorbele.

Chiar înainte de finala Super Six, pe care a pierdut-o sâmbătă la puncte în fața americanului Andre Ward, Froch a aflat că următorul său adversar va fi chiar Mister KO. Promotorul său, Eddie Hearn, s-a întâlnit cu reprezentantul lui Bute, Jean Bedard, cei doi ajungând la o înțelegere pentru cel puțin un meci în 2012. „Eu vreau un meci în aprilie în Canada și unul în iulie sau în august, în Nottingham. Au fost foarte receptivi la asta. Termenii despre care am discutat au fost foarte clari. După cinci minute ne-am înțeles în toate privințele, astfel că nu văd de ce nu putem concretiza înțelegerea săptămâna viitoare”, a declarat Hearn în The Guardian.

Lucian Bute a primit vestea cu bucurie. „Avem niște afaceri de reglat. A vorbit cam mult, îl voi bate oriunde”, spune campionul mondial IBF. Meciul Bute – Froch a venit natural, din dorința tuturor părților. Lucian avea nevoie de un adversar care să-i consolideze poziția în categorie. „L-am studiat pe Froch la meciul cu Ward. Greșește mult, poate fi bătut ușor”, susține Lucian.
Și echipa britanicului era interesată de o astfel de confruntare, care înseamnă bani mulți. „Froch va face mai mulți bani în Canada decât ar face la el acasă cu patru-cinci alți adversari. Nimeni nu refuză o astfel de oportunitate”, explică Bute.

Hopkins și apoi Ward

Dacă meciul din Canada ar fi bătut în cuie – rețeta urmând a fi asigurată din bilete (cel puțin 20.000) și de Showtime, cu care Lucian mai are contract pentru încă o luptă -,
partida de la Nottingham ar putea fi pusă sub semnul întrebării de IBF, care îl va obliga pe român să-și apere centura în fața challengerului obligatoriu, nu mai târziu de vara anului viitor.
Dacă va câștiga meciul cu Froch, Lucian nu va mai putea fi ocolit de Andre Ward, cel care deține centurile WBC și WBA la supermijlocie. „Mai există și varianta Bernard Hopkins. Cu Ward ar fi perfect să boxez fie la finele lui 2012, fie în primăvara lui 2013”, a mai spus Bute.

Doar două înfrângeri are Carl Froch în cariera profesionistă, din 30 de meciuri, ambele înregistrate în turneul Super Six, în fața danezului Kessler și a americanului Ward

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are 5 camere și 3 băi
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are 5 camere și 3 băi
Gata: Lautaro a spus ”da”! Semnează până în 2029 și va avea un salariu de 9.000.000 € pe an
Gata: Lautaro a spus ”da”! Semnează până în 2029 și va avea un salariu de 9.000.000 € pe an
Imagini sfâșietoare de la priveghiul Biancăi! Momentul în care soțul ei izbucnește în plâns
Imagini sfâșietoare de la priveghiul Biancăi! Momentul în care soțul ei izbucnește în plâns
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Tânăra din imagine a slăbit 7 kilograme fără nicio dietă. A mâncat orice, dar a făcut acest lucru în fiecare zi
Tânăra din imagine a slăbit 7 kilograme fără nicio dietă. A mâncat orice, dar a făcut acest lucru în fiecare…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Ion Ţiriac vrea să cumpere un castel din România cu o istorie tulburătoare! Cine este îngropat în curte şi cât trebuie să achite
Ion Ţiriac vrea să cumpere un castel din România cu o istorie tulburătoare! Cine este îngropat în curte şi cât…
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat Survivor All Stars de la Pro TV
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat Survivor All Stars de la…
S-a dat interzis. 5 ANI închisoare pentru proprietarii sau chiriașii din clădiri. Iohannis a semnat
S-a dat interzis. 5 ANI închisoare pentru proprietarii sau chiriașii din clădiri. Iohannis a semnat
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Răzvan Lucescu joacă tare, după anunțul că e dorit în Serie A. „Acum 6-7 ani, aș fi mers în genunchi”
Răzvan Lucescu joacă tare, după anunțul că e dorit în Serie A. „Acum 6-7 ani, aș fi mers în genunchi”
Optimismul îl dă afară din casă pe Denis Alibec, înainte de EURO: Vom trece de grupe, cel puţin
Optimismul îl dă afară din casă pe Denis Alibec, înainte de EURO: Vom trece de grupe, cel puţin
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie de Ziua Copilului
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie de Ziua Copilului
×